Go to Top

Ianca, între trecut,prezent şi viitor

Fiecare loc al acestui străvechi pământ are o istorie a lui, mai bogată sau mai puțin bogată în evenimente, mai mult sau mai puțin însemnată prin personalitățile dăruite lumii, mai bogată sau nu în legende, credințe și obiceiuri.

       Și Ianca,acest minunat colțișor străbun,își are istoria lui și chiar dacă a preluat numele lacului, a cărui denumire este pusă în legătură cu legenda despre destinul nefericit al unei frumoase grecoaice,  sau după numele primului om stabilit în aceste locuri, târlaș devenit stăpân de pământ, pe numele lui Gheorghe Iancu, nepot al haiducului Iancu Jianu,sau nu, astăzi,contează poate, mai puțin…. îl iubim oricum,necondiționat, căci el reprezintă LOCUL NATAL,locul copilăriei,adoloscenței și maturității pentru noi toți,indiferent de etapă…

     Oricare legendă  ar exprima  adevărul , un lucru este cert,satul s-a înființat în anul 1834,iar la sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Ianca era reședința Plășii  cu același nume din județul Brăila,cu o populație de 1483 de locuitori și 820 de case.Inițial, localitatea era împărțită în două, partea de est,cu ulița Sărățeni, cu școala, se numea Ianca,cealaltă parte numindu-se Pogoanele Mici ,în plasă,  până spre 1890, existând  și târlele Salcia și Niculești, după numele moșierului Costache Niculescu Drugănescu. S-a impus numele Ianca, pentru întreaga localitate,celelalte denumiri dispărând.De asemenea,din Plasă mai făceau parte și comunele Ionești-Berlești  cu reședință în satul Berlești (1840) și o populație de  244 de locuitori,desființată ulterior și comuna Perișoru cu satele Perișoru,Plopu,Oprișenești și Jipești și 1164 de locuitori.În 1950,comunele au fost arondate raionului Făurei din regiunea Galați,reorganizarea administrativ-teritorială din 1968 stabilind actuala așezare urbană.

     Nu poți vorbi însă de Ianca la timpul trecut dacă nu faci  referire la „întregul” ei, și anume județul din care face parte, pentru că, indiferent de perioada istorică, interesele și nevoile lor au fost de multe ori comune.Braila, judet de câmpie, asezat, în parte, în vechiul ţinut stăpânit de turci  – « raiaua » (1554 până la sfârșitul războiului ruso-turc din 1828-1829 ) prins între Buceac şi Bărăgan și străjuit de Dunăre a jucat un rol economic deosebit de important la sfârșitul sec al XIX-lea și începutul sec al XX –lea,fiind considerat un intermediar comercial strategic cu zona Transilvaniei și nu numai. Sunt astfel documentate progrese remarcabile în toate domeniile vieții sociale , crește substanțial populația rurală,se mărește suprafața arabilă, sporește numărul atelierelor meșteșugărești ,apar primele fabrici, ia avânt comerțul(produsele  locale  destinate schimbului fiind cele provenite din cultivarea pământului: grâne, fructe, vinuri, precum şi din creşterea animalelor: carne, piei, brânzeturi, unt, lână, blănuri).

      Ianca,a avut evoluția ei marcată și influiențată de fiecare etapă istorică, de poziția sa geografică,dar și de apartenența sa la ”întreg”, dezvoltându-se mai întâi ca târg,preponderent negustoresc,primele semne urbane datând încă din 1878,când documentele atestă înființarea   primei fabrici de spirt,a 12 mori de vânt și una de aburi.De aceeași perioadă se leagă începuturile învățământului ,anul 1839 fiind socotit anul înființării școlii iencane ,iar Radu Stoica primul învățător cu atestat al acesteia, cele spirituale prin construirea celor două biserici ortodoxe ”Adormirea Maicii Domnului”(1834-1836) și ” Sf. Ioan Botezătorul” (1872-1874),financiare prin înființarea Băncii Populare (1901) precum și în domeniul sănătății prin înființarea spitalului rural  pentru contagioși, în 1903.Meșteșugul,negustoria,comerțul și expansiunea agrară  reprezentă primele semne ale dezvoltării economice dar, cu siguranță, două ”puncte tari” au determinat dobândirea statului de oraș din 20 mai 1989, și anume înființarea Aerodromului Militar ,respectiv industrializarea de tip comunist din perioada anilor 1970-1985.

        Începuturile aviaţiei militare la Ianca datează încă din timpul celui de-al doilea război mondial (sept 1939-23 aug 1945),mai exact din anul 1941 când a fost dislocată o escadrilă ce efectua misiuni de sprijinire a forţelor terestre pentru eliberarea Basarabiei și mai bine de șase decenii a reprezentat emblema și mândria acestei comunități ,contribuind la dezvoltarea sa economică.Inițial,aerodromul folosea o pistă naturală (islazul comunei) şi a activat în toată perioada războiului. Când acesta a luat sfârşit, odată cu instaurarea regimului comunist şi prezenţa trupelor sovietice în ţară, aviaţia, ca de altfel întreaga armată, a suferit modificări şi transformări. Prin apariţia celor două blocuri politico-militare – NATO şi Tratatul de la Varşovia – situaţia internaţională a devenit tensionată şi de aceea, în scopul întăririi flancului sudic al ţărilor membre ale tratatului, s-a hotărât introducerea de noi tehnici militare. Astfel, printr-un Ordin strict secret din 28 martie 1951, a luat fiinţă Divizia 3 Aviaţie Vânătoare, ce avea în componenţă Regimentele 11,12, şi 14, care au fost dislocate pe Aerodromul din Ianca. În paralel cu aducerea de tehnică militară sovietică, s-a trecut la amenajarea aerodromului, construcţia unei piste betonate, a punctelor de comandă şi observaţie, a hangarelor pentru avioane, cât şi a utilităţilor de cazarmare. În aceeaşi lună, Divizia a fost înzestrată cu primele 6 avioane reactive YAK-23 şi un avion reactiv de şcoală tip YAK-17, dintr-un total necesar de 90 de avioane. Aparatele au fost montate şi încercate în aer de tehnicieni şi piloţi sovietici, ulterior trecându-se şi la pregătirea piloţilor români. Maiorul Răican Aurel,comandantul Regimentului 14 ,rămâne în istorie ca pilotul primului zbor al aviației reactive.Astăzi,aerodromul,din păcate, este istorie….

        Dezvoltarea economică a localității este influiențată pozitiv,cu siguranță, de prezența  zăcămintelor de origine biogenă, țiței și gaze naturale,ce reprezintă materia primă cea mai importantă pentru industria chimică și producerea carburanților, din zonele Plopu,Bordei Verde,  și  Oprișenești determinând, în 1967 înființarea Schelei de Extracție  cu  activitate principală în extracția acestora.Activitatea în sine a influiențat ,la un moment dat chiar și învățământul autohton prin necesitatea de a forma forță de muncă de specialitate. Cu suișurile și coborâșurile ei,marcate de evoluția societății postdecembriste,activitatea de extracție se desfășoară și astăzi,în statut privat prin  SC OMV Petrom s.a,creând constant plus valoare în economia locală.

      Poziționarea geografică a localității, caracterizată prin predominanța reliefului de câmpie influiențează structura terenurilor agricole dominată de terenurile arabile(90%),pășuni și vii.Prezența unor terenuri fertile, compatibile culturilor necerealiere de tipul sfeclei de zahăr coroborată cu abordarea unei industrializări excesive,de tip comunist,a determinat construirea în zonă a Fabricii de Industrializare  a Zahărului, la nivelul anilor 1978-1981,activitate care,deși,din păcate,nu a rezistat timpului a contribuit semnificativ la satisfacerea nevoii de  a realiza infrastructura de servicii publice (apă,canal,gaze) precum și pe aceea de a asigura un grad înalt de valorificare a forței de muncă locale.Fie că vorbim de extindere pentru parte de utilități,exemplul apei potabile, fie că vorbim de o infrastructură nouă,cum a fost cazul canalizării și Stației de Epurare, construite în paralel cu fabrica de zahăr,este certă constituirea capitalului locativ(1979- 1983),de tipul blocurilor comuniste, asigurându-se astfel creșterea gradului de confort al populației.

    Revoluția din 22 decembrie 1989 reprezintă cel mai important eveniment din istoria recentă a României fiind considerat punctul zero al startului către democrație. Și chiar dacă, după mai bine de 23 de ani mai sunt încă incertitudini și mistere și încă ne plângem morții,nu putem vorbi de prezent fără a ne raporta la momentul decembrist,deoarece atunci România a  pornit pe un drum ce presupunea  o schimbare din temelii a organizării economico-sociale și politice, și anume: trecerea de la comunism la capitalism. Se știa precis de unde se pleacă: de la un comunism, care oprima libertățile civile și care, în ciuda unor realizări economice și sociale, nu reușea să asigure un sistem economic eficient și competitiv la nivel internațional,la o percepere inexactă a majorității unde anume trebuie să se ajungă.La nivel majoritar,s-a creat iluzia că prin câteva schimbări formale la nivelul economiei și prin practicarea libertății,ignorând sau punând pe plan secund responsabilitatea,capitalismul se va implementa de la sine.N-a fost să fie așa….

Din păcate,imediat după revoluție,economia României a avut parte de un declin rapid.Dintr-o dată tot ceea ce construise extensiv comunismul a devenit inutil,economia românescă confruntându-se cu lipsa competitivității produselor sale,cu reforme slab adaptate nevoilor interne,cu fărâmițarea exploatațiilor agricole și distrugerea sistemelor de irigații,cu privatizări greoaie și ineficinte a companiilor de stat,cu șomaj ridicat și un real exod al forței de muncă pe piață externă.Închiderea  companiilor de stat a schimbat mult structura economiei româneşti creând grave probleme sociale și nu numai. Exporturile au scăzut cu peste 50% în balanță cu o creștere a importurilor cu peste 30%, fiind astfel indusă criza valutară reglată ulterior prin diverse și multiple împrumuturi externe a căror notă de plată este decontată de o populație aflată într-o continuă așteptare de creștere a nivelului de trai.

      Într-o Românie  frământată de vulnerabilități și iluzii,după sintagma”oamenii sfințesc locul”,pe un petec de pământ numit Ianca, autorități și simpli cetățeni,au ”croit” propriul  drum analizând și fructificând oportunitățile  acestui capitalism primitiv.Și… da! Cu idei comune,cu forța și încrederea optimistului, acest minunat colț de lume s-a reconstruit și reformat, în ritmul lui. Important este fructul efortului tuturor și că,astăzi vorbim de un oraș în continuă mișcare în care s-a păstrat și reformat capitalul industrial ,

 s-au construit și modernizat școli și biserici,s-au creat infrastructuri sportive și recreeative,s-au construit și modernizat infrastructuri edilitare și s-a pus preț pe agricultură.Nu trebuie să fii neapărat specialist ca să-ți dai seama că cea mai mare bogăție este pământul,așa cum ni l-a dat Dumnezeu,și că agricultura,dintotdeauna, a asigurat siguranța zilei de mâine.În toate țările lumii,agricultura joacă un rol strategic,întrucât este principalul sector responsabil de securitatea alimentară a populației,având totodată o contribuție specială la procesul general de dezvoltare economică durabilă și de protecția mediului.

 Reforma agrară,postdecembristă, a avut două obiective fundamentale:
– un obiectiv social,pentru reconstituirea dreptului de proprietate al foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora și constituirea unui drept de proprietate al celor care deși nu l-au avut au fost indreptățiți.
– un obiectiv economico-juridic,care a vizat adoptarea unor măsuri privind elaborarea cadrului legislativ arendării terenurilor agricole,libera circiulație juridică a acestora în scopul creării și consolidării proprietății funciare și a noilor relații agrare,precum și a pieței agricole aferente.

Astfel,fie că vorbim de arendași români sau străini,fie că vorbim de proprietari români sau străini,în unitatea administrativ-teritorială Ianca, astăzi, sunt constituite asociații agricole mari,cu potențial, care,în funcție de poziția geografică și calitățile terenurilor agricole, au structurat și dezvoltat o agricultură modernă,retehnologizată și adaptată setului legislativ al politicii agrare existente în UE,  asigurând locuri de muncă și putere economică  zonei(Miofan Agrotrans srl, Matador 04 srl, Radiall Service srl,Roagrigest Group srl, Agro Faredo srl, Farina Prod srl, II Iancu Gigel, Senin srl). Prezența resursei utile coroborată cu dragostea pentru pământ și pasiunea meseriei de agricultor au condus la obținerea unor rezultate eficiente, capabile să genereze dezvoltarea și altor sectoare conexe,cum ar fi cel zootehnic,pentru că putem vorbi și de ferme zootehnice înființate în zonă, dar și de o dezvoltare medie a industriei de morărit (sc Estival srl) și panificație (Senin Impex srl, Prunăul of trade) .

   Dezvoltând puțin descrierea sectorului zootehnic ce ființează în zonă  vom face referire la avicultura industrială, existentă în România de peste 50 de ani și de peste 30 de ani în zona Ianca,Plopu și Oprișenești.În lume,sistemul extensiv,neeconomic, de creștere a găinilor ouătoare în gospodăriile țărănești a fost abandonat de mult,practicându-se avicultura industrială,încurajată și de statul român care a sprijinit înființarea de exploatații agricole,menite să înlocuiască treptat gospodăriile țărănești de subzistență. Producția avicolă de tip industrial a început cu” combinatele avicole” specializate pentru ouăle de consum,puse în funcțiune în anii 60 – 64,continuând cu construirea combinatelor pentru creșterea puilor de carne,cu material biologic adus sporadic din Canada.Începutul industriei avicole românești este considerat anul 1967,când se înființează Intreprinderile Agricole de Stat,se elaborează tehnologii de creștere industrială a păsărilor,deci a producerii mătcii de reproducție în țara noastră,prin cooperări cu firme renumite din lume,fiind importate linii pure pentru obținerea hibrizilor de ouă și carne.

     Actorul principal, zonal, al producătorilor de ouă este  SC Agrimon Braila, situat de multe ori pe primul loc în topul celor mai bune zece societăți de profil,de unde anual, pleacă peste 300 milioane de ouă. O parte sunt vândute ca ouă proaspete în rețele mari de supermarketuri din România,în vreme ce restul sunt transformate în ingrediente pentru produsele procesate,precum pastele făinoase,prăjiturile,produsele de patiserie,etc. SC Agrimon a reprezentat soluția reconversiei industriale a fabricii de zahăr, prin înființarea fabricii de nutrețuri combinate proprii,precum și cea de retehnologizare la standarde europene a complexelor de păsări,fiind un investitor strateg ce a contribuit în bună parte la  plasarea orașului Ianca, din punct de vedere economic, pe locul secund în ierarhia județeană. Un alt actor avicol al zonei este SC Bona Avis,înființată undeva la nivelul anilor 80 ca formă de stat, cu activitatea de creștere și abatorizare a păsărilor, și care se desfășoară și astăzi,sub management privat(2005), unitate ce deține un sistem integrat de creștere,abatorizare și valorificare a cărnii de pasăre,antrenând o parte foarte importantă a forței de muncă feminine din zonă.Continuitatea,retehnologizarea la standarde europene și dezvoltarea activității se datorează cerințelor crescute de carne de pasăre,datorită calităților sale nutritive precum și a costurilor de producție reduse.

    Schimbând puțin registrul zootehnic prezentăm o fermă mare de creștere a bovinelor de lapte,administrată de SC Miofan Agrotrans srl, pe care în statistica Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România,în funcție de performanța  globală în afaceri, o regăsim pe locul 1 în clasamentul regional și pe locul 3 în cel național ,iar în funcție de productivitate, pe locul 2 în clasamentul regional și pe locul 10 în cel național, precum și una de capacitate mai mică,II Iancu Gigel aflată în plină ascensiune.

   Dezvoltarea durabilă a agriculturii este indispensabil legată de îmbunătățirea infrastructurii agricole,în special în zonele rurale,în condițiile implementării Planului Național de Dezvoltare Rurală care are ca obiectiv general adaptarea infrastructurii la noile structuri de proprietate apărute ca urmare a procesului de restituire a proprietăților. În acest context,una din strategiile de dezvoltare a agriculturii vizează:
– Încurajarea dezvoltării amenajărilor locale de irigaţii;
– Stabilirea soluţiilor tehnice de punere în valoare a sistemelor de irigaţii considerate a fi marginal viabile economic sau neviabile, prin proiecte de dezvoltare rurală durabilă;
– Realizarea unei reţele de perdele forestiere în corelare cu reţelele sistemelor de irigaţii din zonele cu viabilitate economică;
– Interesul autorităţilor pentru obţinerea din partea Uniunii Europene a unui sprijin continuu a sectorului de irigaţii, pentru a opri depopularea zonelor rurale şi degradarea terenurilor arabile.
– Stabilirea periodică a structurii culturilor agricole cu profitabilitate mare, în corelare cu cerinţele Uniunii Europene şi a pieţii de valorificare.
– Pregătirea şi formarea continuă a resurselor umane care lucrează în acest sector;
– Creşterea capacității de absorbţie a fondurilor structurale, prin proiecte durabile.

Aplicarea acestor măsuri poate genera creșterea gradului de competitivitate a agriculturii românești cu atragere de investitori români și străini precum și atractivitatea spațiului rural  prin punerea la dispoziţie a unor locuri de muncă pentru populaţia rurală care nu va mai fi obligată să emigreze în ţările mai bogate ale Europei, adâncind şi mai mult în felul acesta criza satului românesc.

     Dezvoltarea și continuitatea celor două ramuri ale economiei iencane,agricultura și industria, au generat, în timp, un comerț înfloritor,divers, servicii de utilități publice,servicii silvice(Ocolul Silvic,înființat în anul 1952),servicii auto(Așii volanului), diversificarea  activităților de transport mărfuri (SC Remnedd,SC Decis,Miofan Agrotrans,SC Famirali, SC Pinapimco), activități de construcții civile (SC Fortino),diversificarea serviciilor bancare (Banca Comercială Română,CEC Bank,Banca Română de Dezvoltare, Raiffeissen Bank,Trezoreria Ianca) și juridice (Cabinet Notarial Cloșcă Daniel),necesitarea modernizării infrastructurii precum și implementarea unor proiecte culturale (Casa de Cultură I.Th. Sion, 5 cămine culturale,o biobliotecă și un muzeu orășenesc) și sportive(Baza sportivă”Ștefan Vrăbioru”,Stadionul Plopu și parcul orășenesc Ianca) precum și dezvoltarea  învățământul autohton.

   Deși Revoluția română din 1989 și-a pus amprenta și asupra sistemului de învățământ românesc aflat într-un continuu proces de reorganizare lăudat și criticat,deopotrivă  și care,de cele mai multe ori, pare că nu și-a găsit calea, dând impresia sporirii incompetenței și dezinteresului accentuat pentru construirea unui orizont cultural,în realitate, situația nu e chiar atât de gravă și chiar dacă computerile au subminat bibliotecile, iar abacul a fost înlocuit cu manuale digitale,asta presupune,în esență,evoluție,progres,școală reformată. Învățământul local este reprezentat de 12 unități de tip grădinițe,școli și licee,grupate juridic după legislația în domeniu și care de-a lungul timpului,prin implicarea autorităților, au fost modernizate în scopul  asigurării infrastructurii necesare desfășurării unui proces educațional de calitate. Nimeni nu poate contesta faptul că dintotdeauna școala iencană a  format și dat societății generații de absolvenți de valoare,integrați în spațiul mondial,care au înțeles că economia unei țări,atractivitatea,competitivitatea și productivitatea sa depind esențial de calitatea  sistemului de educație și de formarea profesională.Există autorități care au înțeles importanța educației creând infrastructură,există cadre didactice care au știut a ”însămânța” în cultura fiecărui individ,există părinți interesați de viitorul copiilor lor și există copii conștienți că societatea civilă are nevoie de ei.  Ei sunt cei care pot identifica nevoile locale viitoare și pot sprijini actorii locali în gestionarea unui proces de dezvoltare a localității.

     Abordarea  problemelor economice,sociale și de mediu reprezintă o necesitate pentru dezvoltarea eficace,echilibrată și durabilă a comunității și impune elaborarea unor instrumente esențiale de tipul planurilor de dezvoltare urbană integrată ce presupun,în esență, planificarea participativă,un proces complex ce implică părțile interesate, în care cetățenii trebuie să se gândească la ce probleme au și ceea ce doresc să se realizeze,să analizeze cu atenție situația și tendințele,să ia în considerare unele opțiuni,și să analizeze ceea ce ar trebui făcut,de către cine și cu ce resurse specifice pentru a atinge obiectivul. Dezvoltarea urbană ar putea fi considerată un process prin care administrația locală,împreună cu grupurile comunitare gestionează resursele existente și intră în noi acorduri de parteneriat cu sectorul privat și cu cel civic,pentru a realiza sinergiile benefice dintre spațiul economic,social,fizic și cel de mediu,în scopul de a stimula activitatea economică și socială într-o zonă bine definită.Unul dintre punctele forte ale dezvoltării urbane este că oamenii au de-a face cu viața comunității lor și mediul lor tangibil.În propria comunitate,actorii locali,în calitate de planificatori pot avea o bună înțelegere a ceea ce este posibil,atât cu privire la resusele disponibile,cât și la dorințele și nevoile locuitorilor.Importantă este,în esență,implicarea fiecăruia dintre noi….

Orașul este timp și spațiu,iar caracterul său integrat înseamnă organizarea și îmbinarea acestora.